Realitatea virtuală nu a revoluționat (încă) modul în care experimentăm jocurile video, însă în ultima perioadă încep să se vadă mișcări în industrie, care încearcă să aducă această tehnologie în mâinile cât mai multor jucători. În curând se împlinesc doi ani de la lansarea oficială a headset-ului PlayStation VR și se pare că abia acum această platformă și-a găsit „killer app”-ul, adică jocul care ar putea justifica cumpărarea lui. Acesta se numește Firewall: Zero Hour și este un shooter la persoana întâi de multiplayer, care în ciuda numelui neinspirat și câtorva elemente mai puțin fericite, este un titlu pe care niciun gamer nu ar trebui să îl rateze.
Până acum, PlayStation VR a fost gazda unor jocuri mai puțin complexe, sau care abordau multiplayer-ul în moduri diferite. Firewall: Zero Hour nu este nici o demonstrație a tehnologiei VR și nici un spațiu social în care jucătorii să converseze și pe alocuri să joace mini-game-uri simpliste (asemeni Rec Room, de exemplu). Acesta este un shooter competitiv tactic, cu grafică „serioasă”, gameplay foarte bine pus la punct și dedicat unui public matur.
Problema jocurilor pentru VR la persoana întâi a fost încă de la început legată de senzația de dezorientare produsă de mișcarea personajului într-un mediu 3D. Mulți producători au ales să implementeze mișcare folosind gesturi, sau folosind teleportarea, însă studioul First Contact s-a încăpățânat să ofere mișcare la 360 de grade jucătorilor, care să fie și confortabilă. Și fix asta a livrat.
Firewall: Zero Hour este de departe cel mai confortabil shooter la persoana întâi de pe PlayStation VR, combinația de deplasare lentă, tactică și mișcări succinte ale camerei (plus un efect de întunecare a marginilor atunci când personajul aleargă) este excelent executată (aceste opțiuni de confort pot fi și personalizate sau oprite, după bunul plac). Singurele momente în care un jucător ar putea simți o mică senzație ciudată de scurtă durată ar fi atunci când coboară scări, însă în timp și aceasta poate dispărea.
Controlul este constituit dintr-o combinație de butoane și gesturi de mișcare, Firewall fiind unul dintre cele câteva titluri care sunt compatibile atât cu DualShock 4, controller-ul standard pentru PlayStation 4, cât și cu PlayStation Aim, pușca din plastic care oferă toate butoanele standard, realizată exclusiv pentru PlayStation VR. Astfel, ai stick-ul stânga pentru mișcarea personajului, stick-ul dreapta pentru mișcarea secvențială a câmpului vizual în stânga sau dreapta, trăgaciul pentru foc și restul de butoane pentru a arunca grenade sau pentru a interacționa cu elemente din jur. Nu există un buton de sărit, iar încărcarea se face prin apăsarea butonului „pătrat”, nu printr-un gest de mișcare.
În timp ce schema de control este una „standard”, țintirea se face exclusiv prin mișcare, fie că folosim controller-ul DualShock, sau Aim Controller. Nu există o țintă pe ecranul headset-ului, asemeni unui shooter obișnuit, ci va trebui să pui fizic controller-ul într-o poziție prin care să poți vedea prin cătare sau prin luneta atașată armei. Dacă închizi un ochi vei vedea mai clar, la fel ca în realitate. Țintitul unei arme în VR este o senzație unică, pe care nu o poți experimenta în niciun alt titlu „obișnuit”, și adaugă puncte multe la capitolul „imersiune”, transformând simpla țintire a armei într-un efort fizic și mental.
De altfel, HUD-ul este complet absent, singurul „meniu” afișat fiind pe mâna stângă, unde ai un ecran similar cu un smartphone, pe care poți vedea harta și unde apar reprezentate grafic zgomotele produse de inamici. Chiar dacă la început privitul în jos pentru hartă poate părea ciudat, în timp, acest gest intră în obișnuința oricărui jucător.
Jocul este relativ „subțire” atunci când vine vorba despre conținut, acesta fiind concentrat aproape exclusiv pe componenta de multiplayer. De fapt, acesta este un titlu always-online, care nici nu funcționează în lipsa unei conexiuni la internet. Desigur, nici nu există prea multe moduri „single player”. Există un tutorial foarte succint, care prezintă mai degrabă schema de control decât diversele mecanici de joc pe care le descoperi pe parcursul sesiunilor de multiplayer, și un soi de training, în care poți juca hărțile din multiplayer de unul singur împotriva unor boți care vin în valuri. Acestea sunt însă de ajuns pentru a familiariza jucătorul în primul rând cu modul de control al unui shooter în VR și apoi cu hărțile.
Câteva sesiuni single player vor deschide cu siguranță apetitul pentru multiplayer, iar aici jocul livrează pe două fronturi: posibilitatea de antrenament alături de alți trei jucători împotriva boților, fiind practic versiunea „co-op” a modului de antrenament solo, sau competitiv în format 4v4. Desigur, „crema” acestui titlu este în multiplayer și asta îl face de fapt unul dintre jocurile pe care nu trebuie să le ratați anul acesta.
La bază avem o premiză simplă și nu tocmai originală. O echipă trebuie să protejeze un laptop, iar o altă echipă trebuie să ajungă la acesta pentru a extrage informațiile de pe el. Seamănă puțin cu Rainbow Six: Siege, nu? Ei bine, asemănările nu se opresc aici. Jucătorul își poate alege înaintea meciurilor un „contractor”, personaj care beneficiază de o abilitate specială (un soi de perk-uri, precum rezistență mai mare la gloanțe, rezistență la explozii, diminuarea sunetului produs de pași, etc.) și un loadout dintre trei pre-definite și mai multe personalizabile. Dar faptul că este asemănător cu Siege este și unul dintre avantajele jocului, întrucât cei de la First Contact s-au putut concentra mai degrabă pe adaptarea acestui tip de gameplay în VR decât pe reinventarea shooter-ului militar.
Spre diferență de Rainbow Six, Firewall nu oferă un mediu destructibil și nici posibilitatea de cățărare sau rapel, iar obiectivele sale nu sunt tocmai variate. În Firewall fie trebuie să protejezi laptop-ul, fie trebuie să îl capturezi. Iar dacă rămâi în același lobby pentru mai multe meciuri consecutive, întotdeauna vei alterna între echipa de „atacatori” și echipa de „apărători”. Acesta este însă și unul dintre dezavantajele jocului: faptul că fiecare meci durează maximum cinci minute și nu există mai multe runde. Odată ce toți membrii ai echipei de atacatori a fost eliminată, sau laptop-ul a fost hack-uit (chiar dacă toți apărătorii sunt eliminați, laptop-ul tot trebuie capturat), meciul se termină și toată lumea este adusă înapoi în lobby.
Iar lobby-ul va fi o zonă pe care o vezi destul de des în Firewall. Pe lângă faptul că matchmaking-ul nu este cel mai rapid din câte am văzut, probabil pentru că sunt doar trei milioane de utilizatori de PSVR față de cei 80 de milioane care au PlayStation 4, există un timp de răgaz de un minut între fiecare meci. Aici mai adăugăm și loading-urile de 15-20 de secunde și rezultă câteva minute bune între meciuri. Problema n-ar fi faptul că stai mult în lobby, ci faptul că nu ai mai nimic de făcut aici.
Da, poți configura noi loadout-uri, dar opțiunile sunt oarecum limitate, în timp ce interacțiunea cu ceilalți jucători se face prin voce, deci oricum nu ar conta dacă te-ai putea plimba prin lobby pentru a face altceva. Poate că niște ținte de împușcat ar fi fost utile pentru a câștiga puțin antrenament în acești timpi morți, dar din păcate nu putem decât să stăm și să așteptăm. Fiind vorba despre un joc VR, nici navigarea pe social media de pe telefon nu este o opțiune, fiind complicat de ridicat headset-ul și căștile audio de fiecare dată.
Din fericire, odată ce ajungi în joc, uiți complet de aceste probleme. Hărțile sunt plasate în zone destul de interesante, precum o ambasadă, un buncăr nuclear, sediul unei companii de social media, o vilă, un hotel, un port, sau pe alei înguste, locații pe care le-am mai văzut în alte jocuri în trecut, însă niciodată atât de „personal”. Design-ul hărților este foarte bine pus la punct, fiecare cameră oferind mai multe puncte de intrare și destule opțiuni tactice prin elemente de decor după care te poți ascunde sau pe care le poți folosi pentru a monta echipament (mine, etc.). Sunetul din fiecare nivel este realizat excelent, iar design-ul și efectele vizuale te pot convinge că acestea sunt clădiri reale, nu obligatoriu niveluri dintr-un joc video.
Chiar dacă PlayStation VR nu are o rezoluție foarte înaltă, iar PlayStation 4 și chiar PlayStation 4 Pro sunt limitate în putere față de un PC de gaming performant, Firewall oferă o experiență convingătoare pe tot parcursul jocului. Important este ca headset-ul și controller-ul să fie bine calibrate, pentru a evita problemele de tracking sau imagini încețoșate. Desigur, limitarea hardware își spune cuvântul în anumite momente. Chiar și pe un PS4 Pro, care oferă o calitate vizuală superioară consolei standard, la distanță mare este cam greu de țintit din cauza rezoluței. Din fericire, și inamicii au un dezavantaj similar. Totuși, faptul că hărțile sunt plasate în principal în zone de interior, limitează posibilitatea de lupte de la distanțe prea mari. Chiar și în hărțile mai vaste, vizibilitatea este redusă prin design (containere, ziduri, etc.).
Toate elementele pe care le-am amintit anterior, precum grafica și controlul sunt realizate special pentru a te transpune în lumea jocului, însă cel mai important este ca acesta să ofere un gameplay satisfăcător, iar din acest punct de vedere Firewall este excelent. Atunci când ratezi un foc, știi că nu este vina jocului, ci vina ta, pentru că nu ai fost destul de rapid sau nu ai țintit destul de bine.
Dacă vrei să te ascunzi în spatele unei cutii sau al unui perete, trebuie să ai grijă să ții arma într-o poziție care să nu te dea de gol. Dacă fugi într-o direcție și tragi cu arma în spate cu o singură mână, nu vei putea să încarci dacă rămâi fără gloanțe, întrucât mâna cealaltă nu poate ajunge la armă pentru a schimba încărcătorul. Vrei să stabilizezi arma pentru a scăpa de recul? O poți propti de orice element din decor. Nu vrei să te expui la focul inamic? Ridică arma peste zid sau după colț și trage în speranța că vei lovi ceva. De altfel, acesta este probabil primul shooter de multiplayer în care focul de acoperire chiar funcționează, fiind greu să vezi de unde se trage, dacă focul inamic este continuu și precis asupra poziției tale. Mai trebuie să menționez că te poți apleca fizic pentru a privi după colț?
Și toate acestea devin și mai importante atunci când trebuie îți coordonezi fiecare mișcare și să comunici tot ce se întâmplă cu alți trei jucători. Headset-ul PS VR are microfon integrat, deci cam toată lumea vorbește în timpul jocului. Cooperarea este foarte importantă, chiar și după ce membri ai echipei încep să fie eliminați. Aceștia pot folosi camerele de supraveghere din niveluri pentru a oferi informații despre pozițiile inamicilor sau despre capcanele pe care aceștia le-au presărat pe calea spre obiectiv. Este creată astfel o dinamică interesantă, în care echipa care comunică cel mai eficient poate dobândi un avantaj imens față de adversari, în ciuda abilităților mai bune de țintire.
Și dacă tot vorbeam anterior de echipament și capcane, jocul oferă cam tot ceea ce ne-am aștepta la acest capitol. Arsenalul este compus din mai multe modele de arme de asalt, puști cu cartușe (shotgun), pistoale și pistoale mitralieră (SMG). Acestea sunt standard, de tipul M16, AK47, MP5, SPAS-12, etc., dar nu folosesc numele originale pentru a evita plata licențelor. Există și atașamente de tipul lunetă holografică, amortizor, încărcător cu mai multe gloanțe, lucruri care par a fi mai degrabă upgrade-uri decât elemente de personalizare (fapt care oferă un avantaj celor care joacă mai mult, vizibil în meciuri împotriva jucătorilor de nivel superior).
La capitolul echipament extra avem grenade explozibile și mine de proximitate, grenade orbitoare (flashbang) și cu fum, cu mențiunea că dacă un jucător este ucis printr-o explozie, acesta este eliminat complet. În mod normal, o eliminare doar pune personajul într-o stare „downed” și poate fi ridicat de un coechipier prin apropiere și apăsarea butonului X (use), fie prin utilizarea unui gadget ce poate fi deblocat mai târziu în cadrul progresiei: un pistol de „revive”.
Totul sună interesant, însă va trebui să jucați mult timp pentru a debloca măcar jumătate dintre acestea. În general, progresia în nivel este lentă, fiind necesare multe meciuri câștigate pentru a urca cu câte un pas pe scara de progresie, în timp ce moneda virtuală „crypto”, folosită pentru deblocarea fiecărei arme, gadget sau atașament, se strânge foarte greu. E practic un proces de „grinding”, însă nu te vei simți prea mult în dezavantaj, întrucât cele trei loadout-uri default (Assault, Defender și CQB) sunt bine balansate și oferă câte ceva din fiecare: o armă de asalt, un SMG sau un shotgun, acesta din urmă putând elimina oponentul dintr-un singur foc bine plasat. Pe deasupra, există și un lăcaș separat pentru skill-urile contractorilor, care de asemenea se deblochează folosind monedele crypto.
Ecranele de încărcare și timpul de așteptare în lobby ar putea fi trecute cu vederea, iar grind-ul pentru bănuți este cumva plăcut, întrucât implică jucatul de meciuri de multiplayer. Din păcate, faptul că avem de a face cu conexiuni peer-to-peer pentru meciurile online nu este tocmai ceva ușor ignorat. Dacă jucătorul desemnat „server” iese, toți ceilalți participanți la meci sunt automat deconectați, chiar dacă acest lucru se întâmplă în lobby, aducând de la sine două loading-uri: unul pentru întoarcerea în meniu și unul pentru revenirea în lobby. Sigur există o soluție mai elegantă, chiar și fără adoptarea unui sistem cu servere dedicate, jocuri precum Call of Duty: Modern Warfare 2 introducând migrarea serverelor în regim peer-to-peer încă de acum nouă ani. Apoi intră în discuție lipsa modurilor de joc. Cei de la First Contact au promis suport post-lansare pentru joc, însă momentan nu au oferit conținut nou și nici nu au început să repare din problemele semnalate de jucători. Chiar dacă nu ar implementa un nou mod de joc de tip Team Deathmatch sau Free for All, măcar un sistem de runde pentru meciuri ar putea fi apreciat, un soi de 2 din 3, în care fiecare echipă atacă măcar o dată, cea de-a treia rundă fiind cea decisivă, în cazul unui scor egal după două runde.
Într-adevăr, VR-ul poate fi obositor în sesiuni lungi, însă rundele de maximum 5 minute rareori țin până la finalul cronometrului. De multe ori, o rundă se poate termina în mai puțin de 2 minute, în cazul în care una dintre echipe este eliminată rapid. Astfel, în acea situație, poți aștepta mai mult în lobby pentru matchmaking decât joci efectiv. Din fericire, după fiecare meci, lobby-ul și echipele rămân intacte, deci, dacă nu iese nimeni, rămâne doar numărătoarea inversă de un minut între runde. O durată alocată de 10-15 minute pentru un singur meci nu ar fi greu de suportat de către jucători, mai ales când luăm în considerare că avem de a face cu unul dintre cele mai confortabile jocuri disponibile pe PlayStation VR.
Sunt multe titluri compatibile cu PlayStation VR, însă puține conferă senzația unei experiențe atât de bine închegate precum Firewall: Zero Hour. Acesta este primul shooter cu adevărat competitiv pentru realitate virtuală și ar trebui să fie pe lista tuturor celor care au sau își doresc o cască VR pentru PlayStation 4. Nu este nici cel mai original shooter de până acum și nici nu oferă prea multă variație în gameplay, însă ceea ce a inclus studioul First Contact în acest pachet este foarte bine pus la punct, chiar dacă există loc mult de îmbunătățiri. Recomandăm cu căldură Firewall, neapărat alături de controller-ul PlayStation Aim, elementul care transformă experiența de joc într-una cu adevărat memorabilă.
– Joc furnizat pentru review de Sony Interactive Entertainment Europe –
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER